Doru Gheorghiu – rândul de seară

M-am abţinut cât am putut să nu scriu nici un cuvinţel mai jos despre Lajos. Pentru că despre arbitri se scrie mereu şi aproape mereu de rău. Am încercat să mă refer doar la victoria Daciei Mioveni şi la rămăşiţele zilei pentru Dinamo. Am închis pagina cu blogul, dar am cedat şi iată că am revenit pentru câteva minute. Special pentru Lajos. De ce? Pentru că a făcut pulbere un meci la care, în mod normal, nu ar fi trebuit să ştim că există arbitru decât, eventual, pentru prelungiri sau lovituri de departajare.

Privind neatent spre prim-planurile arbitrului (şi, Doamne!, din păcate au fost destule), ai fi zis că Antena 1 transmite un meci din Premier League. Tuns cazon, cu tot harnaşamentul electronic ataşat ba chiar şi cu microfonul lipit de obraz cu o bucată generoasă de leucoplast alb, Tiberiu Lajos părea stăpân pe situaţie. Sub neclintirea falsă a stat însă un vraf de alegeri catastrofale pe care le-a luat. A făcut cam tot ce poate face naşpa un arbitru într-un meci. A dat penalty-uri în compensaţie, a eliminat cînd nu trebuia şi a uitat de cartonaşe când era nevoie de ele la vedere.

Cum de am cedat şi am scris despre el mai sus? Nu m-am mai putut reţine când mi-a revenit în minte cum a dat el, arbitrul cu ambalaj englezesc dar cu glazură pur românească, o indirectă în careul Mioveniului, spre final, la o presupusă pasă la portar. Am pufnit şi iată-mă la…butoane.

Acea indirectă a fost doar secunda comică a unui meci atât de trist schimonosit de Lajos încât are nevoie de mult leucoplast pentru a ascunde toate gafele arbitrului. Nici o problemă, rezolvă Lajos. Leucoplast există destul în geanta lui…

Cupa Romaniei: Dacia Mioveni – Dinamo 1-0

In Prosportul de azi, antrenorul celor de la Mioveni spunea ca nu prea e interesat de aceasta partida si ca mult mai mult ar vrea o victorie in campionat, unde se intilneste din nou cu cainii, la finele saptamanii. In schimb, Lobont declara ca ai sai sunt cu ochii pe Cupa pentru ca aceasta este scurtatura spre Europa. din carambolul ideilor, a iesit totul pe invers. Mioveni merge mai departe, in semifinalele unei competitii pe care nu o doreste, iar pentru Dinamo scurtatura a fost, de fapt, o fundatura. Cainii raman asadar pe drumul lung spre Europa, unul pe care spera sa nu moara. Un mars de 14 borne. Prima se numeste…Mioveni.

P.S. Intr-o singura secunda, Dacia Mioveni a rezolvat doua lucruri. Eliminat in minutul 5, Margaritescu a netezit drumul calificarii pentru pitesteni si nu-i va putea intilni nici in meciul din campionat.

Gigi Becali vorbeste multe. Uneori se mai intampla ca exagerarile sale, cele mai multe dizgratioase ca ambalaj si brutale in continut, sa nimereasca unde trebuie. Goian, Dica si Nicolita pe banca de rezerve dupa Poli Iasi – Steaua 2-1. Asta e ce vrea acum patronul din Ghencea, suparat pina peste poate ieri pe faptul ca nu mai distinge coada lui CFR Cluj printre punctele-distanta din cauza indolentei si delasarii celor trei.

Si, de data aceasta, oricat vi s-ar parea de abrupta noua iesire a lui Gigi Becali, are o baza solida si este foarte potrivita momentului. Ii dau dreptate fara a cere aceeasi masura. Eventual niste amenzi mari s-ar impune.

Capitanul Mirel Radoi are o constitutie psihica speciala. A lupta face parte din fiinta sa si nu cred ca-l vom vedea vreodata lasand-o mai moale un meci. Dar Banel, Goian si Dica nu sunt ca Radoi si au scapat un picior pe panta asta. Garantat locul de titular la Steaua, garantat un loc in lotul national pentru Euro pentru toti trei. De aici si o unda de indolenta pe care Gigi, constient sau nu, o cauterizeaza acum prin trimiterea celor trei pe banca.

Si in filmele americane politistii cu stofa ajung in Alaska daca gresesc o ancheta. In filme e mai usor, pentru ca aceiasi politisti se intorc en fanfare, cu criminalu-n dinti. Sa speram ca si cei trei vor fi din nou ce au fost si, in perspectiva Europenelor, mai mult decat atat.

Indiferent ca vine meciul cu CFR si ca ar fi nevoie de liniste, cei trei aveau nevoie de un branci si acesta vine cum nu se poate mai bine acum, dupa ce au pierdut atat de senin la Poli Iasi si au fost atat de departe de rautatea ceruta de Lacatus.

De aceasta data, Gigi urla cu folos. 

“Oamenii nu pot crea nici măcar un vierme,

dar fabrică zei cu miile”

Nu mai ştiu unde am citit chestia asta şi nici nu m-am obosit să caut. Aparţine unui ins, francez parcă, posesor de oareşcare celebritate, mult scepticism şi imensă dreptate.

Trăim cu tentaţia de a crede în multe care nu au probat niciodată că există. Într-o lume de certitudini veninoase, ne îngropăm în fantezie oricât de gros ar fi lanţul cu care ne pretindem ancoraţi în realitatea de pipăit.

Până şi atacul de panică este o religie. Da, chiar aşa! Este preotul bolilor. Vine să-ţi şoptească la ureche că vei muri şi tu crezi, pentru că te-ai născut cu nevoia de a crede şi cu spaima că vrei muri. Inima ţi-o ia razna şi cică te calmezi doar cu dacă învingi crezul că vei face infarct în secunda următoare. Şi, dacă n-ai calmante, te poţi linişti cu rugăciuni, deci transferându-ţi nevoia de a crede în altceva decât şoapta perversă a panicii subite.

Aşa e decât lumea. Oamenii îşi şterg lacrimile, sîngele şi deznădejdea pe prosopul religiei şi merg mai departe. Sunt atât de slabi că au nevoie de zei care să le ţină o mână pe cap după ce au omorât pe cineva. Sunt atât de nevolnici încât, tot rugându-se, au devenit o specie ineficientă. Nu pot dezvolta decât concurenţă. Mai mult nu se poate. 

Ca să se mintă că sunt de fapt fiinţa perfectă, oamenii pornesc războaie în care se julesc şi apoi merg din nou la biserică pentru a-şi şterge sângele, mustrările sau, după tabără, durerea. Acolo se întâlnesc cu toţii în singura secundă de linişte în care, în loc să-şi vorbească, imploră în sus după o linişte pe care nu o vor avea niciodată. Pentru că o tihnă perpetuă ar ucide zeii. Iar zeii nu-s nebuni să se sinucidă!

Mă uit, din amuzament şi din pur interes informaţional, la revista aia a presei pe care o face Mircea Badea la Antenă. Stai! De fapt, îmi dau seama că mă uit doar pentru că Mircea Badea beneficiază de poziţia confortabilă a butonului de Antena 1 pe telecomanda mea, iar orice om caută să apese pe ceva confortabil după somn.

Luate una câte una, poantele lui Badea despre nu ştiu ce articol, nu ştiu care editorial sau opinie de presă, despre cutare femeie care şi-a mai descoperit-construit-refacut-regăsit-prelucrat prin aşchiere un sân sau BMW-ul ultima strigare cumpărat de vreun mare baştan sunt chiar amuzante. Combinate cu elocvenţa sa şi cu naturaleţea un pic metalizată de gesturi studiate, îţi fac dimineaţa agreabilă şi îţi smulg câteva zâmbete.

Facând însă colecţie de câteva vizionări, realizezi curând că, dacă nu adormi la loc, începi să te enervezi. Or fi Libertatea sau Click doar fiţuici superficiale, CTP-ul în regres de imagine, de inspiraţie şi de ce-o mai fi, Vadim un spumos nebun, Gigi un rafinat incult, Evenimentul Zilei oficiosul lui Băsescu, şi buzele Elenei Băsescu invadate de colagen, dar să tot auzi dimineaţă de dimineaţă numai variaţii pe aceste teme te face să intri la idei asupra a ce este, de fapt, Badea. Sau, mai bine spus, al cui este şi cine-i ocupă în modul ăsta monoton de părtinitor tot timpul. Că doar trăim în România…

Ceva publicat de Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor şi pe blogul său:

“(…) Şi încă un nume. Din păcate, mai degrabă dezamăgitor aseară. La 1,96 metri, Goian a fost cel mai înalt jucător al partidei din Copou. Dar în faza golului doi al gazdelor, el a ales să apere linia porţii, după ce Zapata respinsese primul şut. Venit din propriul careu, Onuţ a marcat de la 4 metri de poartă. Locul părăsit de stelist a fost umplut de intuiţia ieşeanului. O eroare-alertă pentru un fundaş cu pretenţiile şi valoarea reală a lui Goian.”

Cătălin are foarte mare dreptate. Chiar aş extinde evaluarea făcută lui Goian de la doar un meci, Poli Iaşi - Steaua, la cîteva luni în care Goian a pierdut un ciob din imaginea de băiat fără ascuţişuri emoţionale, simplu şi valoros prin simplitate şi forţă cu care a venit şi s-a impus în Ghencea. Încă se ascunde după acest portret şi, cu ochii pe Mutu la naţională şi pe Dică la Steaua, am lăsat să treacă această îndesire a erorilor sale fundaşului.

Deşi încă greu de decelat, ascunsă după cei 1,90 şi ceva metri ai săi, automulţumirea lui Goian se întoarce uşor împotriva lui şi a Stelei. Uimea prin mobilitate şi prin intervenţii curate, în ciuda fizicului, dar are tot mai multe momente în care devine elefant într-un magazin de porţelanuri.

Este poate urmarea regăsirii sale în fraze cu transferuri fabuloase şi în tricoul naţionalei sau al Stelei fără concurent. Întrecându-te doar cu tine însuţi, rişti să fii învins dacă nu îţi impui să şi fii, nu doar să pari că eşti. Nu este, deocamdată, cazul lui Goian, dar simptome există.

ProSport-ului i se potriveşte ca o mănuşă noul proiect grafic adoptat. Mi-a plăcut foarte mult şi, ca unul care a lucrat acolo în trecut, m-a bucurat acest evident pas în faţă. Mai aerisit şi combinând culorile mult mai inspirat decât înainte, ProSport-ul devine unul dintre cele mai bine făcute ziare din România şi te îmbie acum să-l citeşti cap-coadă. A găsit un echilibru foarte nimerit între text, fotografie şi elemente grafice, este sofisticat atât cât trebuie, iar prima pagină sare în ochi, deci îşi atinge scopul.

Poate unii dintre voi vor spune că era mai bine înainte. Întotdeauna se întîmplă aşa cu un ziar care schimbă linia grafică. Să placă unora şi să dezamăgească pe alţii. Important este cu ce măsură naşte ambele reacţii. Mie, unul, îmi place foarte mult, aşa că vi-l recomand.

O gluma cu o morala cu care nu mai e de glumit:

Intrebare: De ce se irita oraganizatiile pentru protectia animalelor impotriva hainelor de blana si n-o fac si contra hainelor din piele?

Raspuns: Pentru ca e mai usor si mai profitabil sa ataci femei cu bani decat bande de motociclisti!

Am citit cu atenţie analiza Gazetei Sporturilor cu privire la modul în care pregătesc cele patru mari, CFR Cluj, Rapid, Steaua şi Dinamo (în ordinea din clasament), un retur care poate marca destine. Dincolo de abilitatea de preţuit a GSP de a face un subiect din ceea ce ni se pare în mod normal anost, autorii au mizat prea mult pe aspecte de temperament sau comportament în pregătiri.

Nu cred că Lăcătuş este atât de dur pe cât ni-l prezintă ei şi nici că la Cluj este chiar acea familie în care orice portughez ar da totul pentru orice argentinian care este frate bun cu orice român din lot. De asemenea, nici că Dinamo s-a rătăcit iremediabil printre bisericuţele din echipă.

Discutând despre astfel de aspecte, riscăm să cădem în derizoriul astrologilor amatori. Până la urmă, nimeni nu-şi va amintit că Surdu nu vorbeşte la Steaua decât cu străinii dacă va marca un gol senzaţional, că Trică nu suferă sau, din contră, iubeşte cine ştie ce coechipier la CFR dacă va continua să joace aşa cum a făcut-o în tur sau că a Rapid l-a luat pe Salou pe ultima sută dacă acesta ştie şi arată fotbal.

Mi s-ar fi părut mai relevant să citesc despre atacanţii lui CFR confruntaţi cu fundaşii Stelei sau despre cum va arăta Dinamo în retur fără Niculescu şi despre ce strategie urzeşte Rednic în jurul lui Pancu. În retur acestea vor conta în primul rând.