Doru Gheorghiu – rândul de seară

Există unu’ de prin Iaşi care îl imită pe preşedinte şi cântă hip-hop cu vocea inconfundabilă a primului marinar al ţării. Nu e ceva genial, nici măcar original, dar pentru “vina” de a-mi fi smuls un zâmbet într-o dimineaţă am decis să-i acord un post.

Ascultă-l aici pe BĂSE

Mă uimeşte interviul din Prosportul de azi cu stelistul Goian. În ciuda înălţimii sale, mă obişnuisem ca el să nu se dea la nimeni în afara gazonului. Şi-a făcut loc pe tăcute printre titularii Stelei, mutându-l un etaj mai sus chiar pe căpitanul Rădoi. Tot fără prea multe cuvinte a ajuns la naţională, unde s-a înfipt bine lângă Tamaş şi părea că aşteaptă ca toate să vină spre el fără să comenteze, fie că vorbim de atacanţi, premieri sau afirmări. Iată însă că Goian totuşi vorbeşte. Uite că nu este doar un plăvan blajin, care se enervează doar când moare, adică doar când e prea târziu. Uite totuşi că, atunci când se simte lovit, Goian le zice chiar apăsat. Mă bucur să aflu că se pricepe să se apere şi cu gura. Ştiu totuşi şi că avem atâtea vedete, încât mi-ar părea rău ca Goian să se lase cumva pe vine pentru a se înghesui printre ele. A fost atât de seducătoare liniştea să ştiu că acolo, în spate, pe fundal, peste greţurile din diverse momente ale lui Mutu sau Dică, se va ridica mereu un cap uriaş, care nu spune niciodată nimic, dar care face întotdeauna umbră peste toate emoţiile noastre.

Am pierdut urât cu Olanda şi vrem să ştim de ce! Reflexul de a cere o decapitare vine ca o refulare a celui care, dacă n-a primit capete ale duşmanului, vrea măcar unul dintre ai lui. Unul cu nas ascuţit şi cu părul negru şi lins.

Ne înghesuim să-l înjurăm acum pe Piţurcă şi autocarul pus în poarta mândriei noastre şi l-aş fi înjurat şi eu, dar mi-am amintit brusc de Iordănescu. De icoane, de evadări din cantonament, de goluri primite în ultimul minut şi de cei opt ani dinaintea meciului cu Olanda. Mândria noastră, cea în care simţim răni acum, ne-a fost resuscitată de el, acest Satana cu care am ajuns într-un Rai pentru care aveam, HAI NAIBA S-O RECUNOAŞTEM ODATĂ!!!, decât o jalnică viză de flotant. Cred şi spun apăsat că Piţurcă trebuie să meargă mai departe. Nu avem timp de prostii. Preliminariile nu-s din 6 în 6 ani şi nici nu se califică 6 din grupă.

Vrei o explicaţie pentru faptul că nu reuşim să ne calificăm pe nicăieri? Uite-o:

Mă uitam la TV zilele astea. Eternele ştiri cu crime, violatori şi hoţi. La un moment dat se derulau imagini cu obişnuitul bordei în care un ţăran îşi omorâse nevasta pe linie de gelozie. Cică se uita dulce după un vecin.

Ca un erou, criminalul vorbea în faţa microfonului despre fapta sa.

Întrebarea reporterului era una şablon: ”A fost un impuls de moment sau eraţi conştient când aţi făcut asta?”

Răspunsul, influenţat şi de aburii de alcool, a fost unul cu adevărat tare: “Era programată de pe 17!!!”

Poza asta a fost publicată acum câteva minute de Gazzetta dello Sport. “Il Biscotto” (Biscuitul) este termenul folosit de italieni pentru ce înţelegem noi prin blat/meci strategic/trânteală. Hai, mergeţi acasă fraţilor pentru că

Nu-s de acord cu blatul sub nici o formă a lui. Nici măcar forma care convine acum României. Faptul că francezii, dar mai ales italienii se dau acum cu fundul de pământ elveţian suspectând şi detestând o presupusă pace între noi şi Olanda. Uită prea repede episoade mult mai ruşinoase din istoria fotbalului lor şi invocă acum virtuţi pe care nu le au. Pentru asta şi pentru multe alte postere, injurii şi aroganţe sunt ispitit să vreau cel mai cusut cu aţă albă meci dintre cele care n-ar trebui să se joace niciodată.

Mai sunt trei ore până la meciul ăsta cu Olanda. Am cam obosit la câte variante am auzit. Cea bună şi sănătoasă este că ei vor juca. O vor face însă fără oase puse la bătaie şi fără mulţi titulari, ceea ce ne avantajează. Trebuie să aveţi emoţii pentru că este o partidă adevărată. Nu Ceahlăul - Bistriţa, dacă la asta vă gândeaţi. Nu avem prieteni şi cu atât mai mult aceştia nu sunt olandezi.

Cehii au imaginaţie. Au adus o poreclă pentru selecţionerul lor tocmai de peste Atlantic. Acasă la Praga, Karel Bruckner este poreclit „Kleki Petra”, o căpetenie de indieni dintr-un roman.

Chiar! Dacă i-ai pune o pană şi şi-ar lăsa părul argintiu să crească, Bruckner ar trece uşor drept înţeleptul care stă turceşte lângă cort şi priveşte impasibil cum armata americană îi măcelăreşte pe ai săi. Bruckner doar seamănă, nu şi are sânge de indian. În mod sigur însă are stofă de general. Sub sceptrul său, Cehia a fost un adversar de temut în ultimii ani. Antrenează de 33, ascensiunea sa începând în 1973, la Sigma Olomouc. Şi-a confecţionat repede faima de strateg cu mare tact. În 1980, la un meci de campionat, a pus la cale un mod inedit de a da gol din lovitură liberă: doi fotbalişti se îndreaptă în acelaşi timp spre poartă, ca şi cum ar şuta. În mod surprinzător pentru adversari, cei doi se cioocnesc însă şi cad fără să atingă mingea. În momentul de uluială inerent, un al treilea a venit şi a pasat pentru un atacat care a marcat apoi lejer. De atunci a inventat multe. Jucători, echipe şi, mai ales, rezultate de mare prestigiu pentru Cehia. Şi a făcut totul foarte ieftin. În 2004, avea un salariu de doar 100.000 de euro. În acelaşi an, Sven Goran Ericksson câştiga 3,7 milioane de lire sterline. Şi n-o să-mi fie clar niciodată cine este ăla mai bun între ei…

Născut pe 13 noiembrie 1939, la Olomouc, Bruckner socoteşte că a făcut şi a văzut destule până la 69 de ani. El a anunţat înainte de turneul final al Campionatului European că acesta reprezintă ultima sa aventură alături de selecţionata cehă. După confruntările din Elveţia şi Austria bătrânul indian se va retrage, urmând să-şi trăiască anii bătrâneţii în Olomouc. Cehii nu mai sunt la Euro, iar Bruckner nu va mai fi niciodată pe vreo bancă tehnică. A lăsat însă urme adânci în fotbal.

Poate că vă întrebaţi de ce îi dau atâta cu Bruckner ăsta. Am avut ocazia să-l văd în carne şi oase la Cehia - România şi m-a impresionat. Măcar la apus, un om care te impresionează merită câteva minute şi 10+20 de rânduri

Ce tâmpenie ideea asta cu schimbatul imnului naţional! Dincolo de faptul că s-a născut dintr-un amuzament al tricolorilor, vorbim cu foarte multă uşurinţă de strofe pe care ar trebui doar să le învăţăm şi să le cântăm. Fără alte comentarii.

Mi se pare măcar hilar să vorbim despre ritmicitate şi chiar şi despre mesaj în cazul unui ritm naţional. Înainte de orice, imnul are o istorie. Faceţi cunoştinţă şi după aia întrebaţi-vă dacă e cazul să-l schimbăm pentru că are Mutu dificultăţi de interpretare:

Versurile îi aparţin lui Andrei Mureşanu, iar muzica a fost aleasă pentru acest poem de către Gheorghe Ucenescu. În 1848 a devenit una dintre emblemele revoluţiei care a răscolit ţara, fiind cântat pentru prima dată la Braşov, în acel an.  După 1948, românii au cântat “Deşteaptă-te române” cu ocazia fiecărei schisme istorice importante, fie că a fost război sau revoluţie. Acest cântec a însoţit, prin urmare, un popor atât în momentele de demnitate cât şi în cele de suferinţă, fiind un fragment din identitatea sa naţională.

A devenit imn naţional după 1989 şi, după mine, reflectă exact temperamentul şi reţeta istorică pe care le deţine poporul român. Ziua de 29 iulie, adică exact la o lună după finala Euro 2008, este considerată ziua imnului naţional. 

Ceva ciudat petrecut acum o oră: FRF anunţă pe www.frf.ro echipa pe care o va alinia Victor Piţurcă în partida cu Franţa din seara asta. Un lucru cât se poate de oficial, fiind vorba de o sursă veritabilă şi la fel de oficială. Apoi, la o jumătate de oră distanţă, ştirea cu echipa dispare de pe site+ul frf.

Sunt aproape sigur că a fost o nadă pentru francezi şi că primul unsprezece va arăta altfel.

ECHIPA ANUNŢATĂ PE SITE-UL FRF:

Lobonţ – Contra, Tamaş, Goian, Raţ - Cociş, Rădoi, Chivu - Nicoliţă, Mutu - D. Niculae

ECHIPA PE CARE O ANTICIPEZ EU: 

Lobonţ - Contra, Tamaş, Goian, Raţ - Codrea, Rădoi, Chivu - Fl. Petre, Mutu - Marica