Am pierdut urât cu Olanda şi vrem să ştim de ce! Reflexul de a cere o decapitare vine ca o refulare a celui care, dacă n-a primit capete ale duşmanului, vrea măcar unul dintre ai lui. Unul cu nas ascuţit şi cu părul negru şi lins.

Ne înghesuim să-l înjurăm acum pe Piţurcă şi autocarul pus în poarta mândriei noastre şi l-aş fi înjurat şi eu, dar mi-am amintit brusc de Iordănescu. De icoane, de evadări din cantonament, de goluri primite în ultimul minut şi de cei opt ani dinaintea meciului cu Olanda. Mândria noastră, cea în care simţim răni acum, ne-a fost resuscitată de el, acest Satana cu care am ajuns într-un Rai pentru care aveam, HAI NAIBA S-O RECUNOAŞTEM ODATĂ!!!, decât o jalnică viză de flotant. Cred şi spun apăsat că Piţurcă trebuie să meargă mai departe. Nu avem timp de prostii. Preliminariile nu-s din 6 în 6 ani şi nici nu se califică 6 din grupă.